Stai liniștit la cafea cu prietenii tăi, copiii voștri fiind în siguranță la locul de joacă al restaurantului. Deodată, vezi cum lumea începe să se agite și, în gălăgie, recunoști plânsul prichindelului tău. Alergi spre locul de joacă și îți dai seama imediat ce s-a întâmplat: a căzut și s-a lovit de un gărduț. Unul dintre dințișorii lui albi și permanenți este pe podea. Ce faci când ai o urgență stomatologică la copii sau adulți? Află din acest articol marca Evodent!
Ce faci când ai o urgență stomatologică?
Urgențele stomatologice se întâmplă, așa cum se poate întâmpla orice alt accident, oricând. Este important să știi ce să faci când ai o urgență stomatologică. Viteza ta de reacție poate însemna diferența între păstrarea unui dinte lovit sau pierderea lui definitivă. Și știi ce poate însemna asta: un zâmbet nu prea drăguț, implanturi, timp pierdut și ceva disconfort.
Așadar, iată principalele tipuri de urgențe stomatologice cu care te poți confrunta și cele mai bune acțiuni pe care le poți face în aceste momente tensionate:
1. Dinte căzut
Se poate întâmpla la copii în timpul jocului, ca și la adulți în timpul unei lovituri. Chiar dacă tot ce vezi este un dinte pe podea, trebuie să te mobilizezi! Apucă dintele de coroană (nu de rădăcină), clătește-l ușor cu apă și încearcă să îl plasezi ușor în locul său din gingie. Dacă nu poți face acest lucru, atunci pune dintele într-un pahar cu lapte (da, este adevărat, nu este un mit) sau măcar cu apă curată și mergi de urgență la stomatolog. Procedura de reimplantare a dintelui (chiar și a dintelui adult) este posibilă și este cea mai bună variantă într-un astfel de caz.
2. Durere de dinți
O durere de dinți acută poate să te scoată de pe traiectorie. Poate fi cauzată de o carie netrată, de o infecție, de o erupție a unui dinte sau de o traumă asupra dintelui. Clătește-te în gură cu apă salină călduță, aplică o compresă rece pe obrazul exterior, ia un calmant pe bază de ibuprofen (dacă nu ești alergic) și programează-te urgent la un medic stomatolog.
3. Cădere de coroană
Dacă a căzut coroana dintelui în timp ce spălai dantura sau mâncai, ia coroana, șterge-o, înfășoar-o într-o batistă moale și fă-ți o programare la medicul dentist cât mai curând posibil.
4. Dinte fracturat sau ciobit
Un dinte fracturat sau ciobit nu doare întotdeauna, dar nervii pot fi afectați dacă aștepți prea mult înainte să mergi la dentist. Așadar, chiar dacă durerea nu te deranjează, sfatul nostru este să programezi o vizită la stomatolog cât mai curând posibil.
La final, vă oferim și câteva sfaturi pentru a evita o urgență stomatologică:
- Nu deschideți cu dinții capace de bere sau alte asemenea lucruri
- Nu vă folosiți dinții pentru a sparge nuci sau a mesteca bomboane tari
- Dacă participați la jocuri care presupun contact fizic cu alți jucători, purtați întotdeauna o protecție dentară
- Spălați-vă pe dinți de minim 2 ori pe zi
- Mergeți regulat la control stomatologic, cel puțin de două ori pe an
- Efectuați regulat detartrajul și curățarea profesională a dinților, de minim două ori pe an
Vă așteptăm la Evodent Timișoara cu servicii dentare profesionale, în regim normal sau de urgență! Telefon programări: 0746 36 36 35.