Există concepția generală că tratamentul de canal radicular este o procedură dureroasă, complicată și care se întinde pe o perioadă lungă. Astăzi ne-am propus să vă explicăm ce înseamnă mai exact tratamentul de canal radicular, de ce este necesar și care sunt simptomele care cer de regulă un astfel de tratament.
Ce este tratamentul de canal radicular?
Tratamentul de canal radicular este o procedură stomatologică ce repară și salvează un dinte afectat. Acest tratament este necesar atunci când pulpa dentară, vasele de sânge și nervii din interiorul dintelui se infectează sau sunt afectați de alte cauze. De obicei, cauzele care conduc spre această problemă sunt:
- o fractură de dinte
- o carie adâncă
- o traumă asupra dintelui
- tratamente repetate aplicate dintelui
De ce se numește „tratament de canal”? Pentru că, în rădăcina dintelui, există niște canale. Acestea trebuie curățate atunci când se infectează. De aici, avem denumirea de „tratament de canal radicular”.
Procedura se desfășoară, în linii mari, conform pașilor de mai jos:
- Se face o anestezie locală la dintele afectat.
- Se realizează o deschidere de la partea superioară a dintelui în jos spre pulpa infectată.
- Pulpa infectată este îndepărtată din canale.
- Se curăță zona cu un sistem de irigație cu soluție dezinfectantă.
- Canalele sunt umplute apoi cu un material special care să prevină contaminarea și infectarea.
- Dintele este sigilat.
- Urmează procedura de realizare a unei coroane dentare.
Cât de dureros este tratamentul de canal radicular?
Multe persoane evită tratamentul de canal radicular pentru că se tem de durere. Ei bine, problemele dentare nu dispar de la sine. De fapt, durerea nu provine de la tratamentul și procedura în sine, ci de la dintele infectat. Procedura în sine este nedureroasă. Tehnicile moderne de tratament de canal radicular sunt foarte evoluate, iar durerea nu ar trebui să fie mai mare decât cea resimțită la tratarea unei simple carii. Așadar, nu ai de ce să te temi și, cel mai important, nu ai de ce să amâni tratamentul de canal radicular.
Durerea, dacă va exista, va apărea în primele 24 de ore dupa procedură. Te va ajuta să dormi cu capul mai ridicat decât de obicei. De asemenea, dentistul tău îți va recomanda ce calmant pentru durere să iei.
Când trebuie să mergi la dentist?
Dacă ai simptomele de mai jos, înseamnă că ar putea fi o problemă la canalul radicular și este indicat să mergi cât mai curând posibil la medicul dentist:
- durere severă când mesteci sau muști
- sensibilitate dureroasă la alimente și băuturi calde sau reci
- o pată albă, galbenă sau roșie pe gingie
- decolorarea sau învinețirea unui dinte
- gingii dureroase
Stomatologul te va diagnostica și va aplica tratamentul corespunzător. De obicei, este suficientă o singură vizită pentru această procedură stomatologică.
Noi, la Evodent Timișoara, ne-am propus să îți oferim servicii stomatologice de calitate, fără durere și cât mai confortabile pentru tine și pentru familia ta. Sună chiar astăzi pentru o programare la Evodent Timișoara: 0746 36 36 35.
Suntem disponibili de luni până vineri între orele 9 și 20.