Măselele de minte, sau molarii de minte, se numără printre coșmarurile multora. Cu siguranță ai auzit de ele și de cazurile în care au creat complicații. Vezi în acest articol marca Evodent ce sunt măselele de minte și când trebuie să le scoți!
Ce sunt măselele de minte?
Molarii de minte sunt cel de-al treilea și ultimul rând de molari care erup. De regulă, se formează în jurul vârstei de 10 ani, dar nu erup până pe la 20 de ani sau chiar mai târziu. De aici, decurge denumirea „de minte”, deși, bineînțeles, nu au nicio legatură cu dezvoltarea cognitivă sau emoțională a pacientului. Faptul că apariția măselelor de minte te transformă automat într-un adult responsabil este un mit. Ele doar apar mai târziu, fără nicio altă legătură cu inteligența pacientului.
Măselele de minte sunt un atavism de la strămoșii noștri. Aceștia aveau nevoie de multe rânduri de molari pentru a mesteca rădăcinile de plante, carnea crudă și alte alimente tari. În timp, o dată cu evoluția tipurilor de hrană, maxilarul și mandibula au devenit tot mai mici și, din acest motiv, astăzi nu mai este loc în gură pentru măselele de minte. Nici nu mai sunt necesare, de altfel. Din cauza spațiului mai redus acum din gură, pot apărea complicațiile cu măselele de minte de care cu siguranță ai auzit.
Numărul de măsele de minte pe care le poate avea un pacient diferă. Unii nu le au deloc, alții le au, dar nu erup, iar la alții erup, fără sau (deseori) cu probleme.
Când trebuie să le scoți?
Eruperea măselelor de minte poate fi blocată de molarii deja existenți. De aceea, pot crește orizontal, oblic sau chiar în afară, spre falcă. Din acest motiv, acest al treilea rând de molari pot provoca dureri, distrugere de țesut și de nervi și dificultate în a curăța zona în timpul spălării pe dinți.
Eruperea măselelor de minte se produce în valuri la intervale de timp. Poți simți acum durere, apoi să dispară, iar peste câteva luni să simți iar durere când apare un alt val de erupere. În general, se recomandă îndepărtarea lor, deoarece de regulă nu au rol funcțional, pot deteriora măselele sănătoase din jur și, deseori, se cariază extrem de rapid.
Prin radiografie se poate vedea exact poziția în care erup măselele de minte și dacă este cazul să fie scoase sau nu. În general, trebuie îndepărtate dacă:
- îți provoacă durere
- îți provoacă respirație urât mirositoare
- presează pe ceilalți dinți
În timpul unui consult la dentist, acesta îți va spune exact dacă este sau nu momentul potrivit să îndepărtezi măselele de minte și ce presupune acest lucru. În cazuri rare, este nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a le putea îndepărta.
Medicii dentiști de la clinica Evodent Timișoara sunt dedicați sănătătii tale. Hai la un consult de rutină, să vorbim despre molarii tăi de minte și despre intervenția corectă asupra lor! Te poți programa la numărul de telefon 0746 36 36 35, de luni până vineri, între orele 9 și 20. Te așteptăm cu drag!